Cheia

Întotdeauna când plec undeva, chiar dacă nu departe de casă, îmi place să am locul meu. Nu mai stau la prieteni, nu pentru că nu aș ține la ei, sau nu le-aș aprecia efortul, dar de fiecare dată când am ales să le fac lor pe plac și nu mie, n-a ieșit bine.

Într-un fel e și firesc, dacă te piși contra intuiției ca să nu-i superi pe alții.

Și din păcate, nu mi-am ascultat intuiția taman când era necesar să o fi făcut. Într-un anume moment, dintr-un anumit început de iunie. Tot ca să nu supăr. Tot împotriva a ceea ce simțeam. Atunci am încasat-o big time.

Îmi place să am locul meu și să-mi creez mica dezordine care va face locul să pară familiar, să-l personalizeze. Sunt o ființă în egală măsură dezordonată dar și ordonată.

Modul cum așezi lucrurile sau cum preferi să le arunci crează un fel de alchimie proprie doar ție și personalizează orice spațiu impersonal. Cred că de aceea nu pot dormi la prieteni, când mai merg în deplasările mele. Nu pot fi eu. Este esențial pentru mine să fiu naturală. să am spațiul personal, să-mi desfășor ritualurile dimineții în calm și pace.

Cartea mea, cana de cafea, ghergheful de brodat, laptopul, demachiante și alte cosmeticale, toate stau ca niște păzitori de nădejde pe marginile unui pat mare, în mijlocul căruia mă lăbărțez atât cât se poate.

Mi-am schimbat complet ritmul vieții de când cu mama și problemele mele trecute de sănătate. Dorm la ore civilizate, de aceea diminețile mele se petrec devreme și constat că asta îmi place.

Am schimbat. Uite, că s-a putut. O modificare existențială de care nimeni din jurul meu nu mă credea capabilă. Nu mai pot să îmi imaginez cum stăteam nopțile târziu trează să lucrez. Poți schimba orice dacă vrei.

Azi vine primăvara oficial. Ieșirea din iarnă, din durere, dintr-un trecut apăsător se petrece și o simt pe deplin. Parcă am dat jos o povară înfiorător de grea. Când am ajuns la București, pentru a treia oară, deja anul acesta, mă aștepta o imensă magnolie înflorită la capăt de oraș unde m-a lăsat bla bla car-ul. Era ca o urare de bun venit și mi-a bucurat sufletul aproape copilărește.

Mă bucur copilărește, de fapt, de orice. Fiecare lucru, obiect, plantă, fenomen, situație este un motiv de bucurie, dacă alegi să te minunezi de faptul că trăiești încă, că exiști, că te miști, că respiri, că-ți merge mintea. Am realizat prin prisma trecutului că nu mi se cuvine nimic. De aceea sunt recunoscătoare pentru fiece bucurie care-mi intersectează calea.

Aș minți să spun că nu am îndoieli sau diverse frustrări. Am, dar aleg să le așez undeva deoparte. Din când în când ele ies la suprafață și atunci sunt supărată, sau după caz furioasă. Nu este senin mereu. Dar predominanța, pe care am ales-o eu, în deplină conștiență, este aceea a bucuriei vieții.

Și azi asta se întâmplă cu adevărat. E primul sentiment al acestei primăveri din viața mea, de eliberare, de descătușare a tristeții, a poverii, nu doar din cauza plecării mamei care a fost apogeul tuturor tristeților, ci din tot și toate.

Aseară eram într-o vizită la una dintre prietenele mele de suflet. Era o seară a confesiunii ei. A ales să se desprindă voluntar dintr-o relație cu un bărbat pe care îl iubea și îl iubește și acum. Eu mersesem cu laptopul să i fac ceva analize astrale. Poate-mi schimb profesia- mă joc cu diverse gânduri!

M-a durut durerea ei foarte tare și mi-am retrăit pe tăcute propria poveste. Cumva, cu un an jumătate în spate eram și eu cea care o împinsese să trăiască acea poveste de dragoste de care știam, cu precizie, că avea nevoie sufletul ei. Acum alesese să plece pentru că situația era asemănătoare aproape unu la unu cu a mea. Doar că durase mai puțin. Ea se iubește mai mult pe sine decât am făcut-o eu, deși declam contrariul.

Asta e. Am întrebat-o dacă nu ar fi vrut să trăiască ceea ce a trăit și a zis că nu. Despre asta e vorba: ți se dau niște situații de viață în care tu poți alege, fie nu te scufunzi în ele și pierzi, fie te scufunzi în ele și tot pierzi. Diferența în cel de-al doilea caz, este că vei fi cumva îmbogățit, iar după ce durerea își va fi găsit culcușul vei constata nu fără oarecare surprindere că tot ce s-a petrecut te-a făcut diferit, te-a recreat într-un fel ce nu-l credeai posibil.

Dar acest fapt se petrece doar dacă trăiești mai mult în inimă. Dacă iei totul din perspectiva rațiunii te poți simți folosit, abuzat, mințit sau păcălit. Depinde totul de cheia în care alegi să-ți citești trecutul.

Iar cheia este, cel mai adesea, cea a iubirii. Pe care o împingem, o înghesuim într-un cotlon sau o înnăbușim cu pretexte raționalizante.

Sunt liniștită, iar acesta e un mare câștig pentru sufletul meu. Poate să calce primăvara peste mine. Cu toate florile sale!