Azi sunt fix șase luni de când mama a plecat. Dacă nu mi-aș aminti suferința aș putea fi senină, dar n a trecut destul timp ca să las asta în urmă. Încă.
Am fost la biserică de dimineață. O liturghie pentru mama. Pentru sufletul ei. Am auzit aproape fiecare cuvințel și l-am simțit corespunzător. Am stat mai mult cu ochii închiși ca să nu fiu distrasă de nimic. Când a început Prefacerea mi-am dat seama într-un fel de epifanie că nu doar că stau în genunchi la modul ritualic, ci cu adevărat că Dumnezeu m-a scos dintr-unele situații ca să nu fie și mai rău. Ca să am parte de mai puțină suferință. Atunci când se întâmplă ceva ce tu nu dorești nu pricepi de ce. Nu vezi, pur și simplu, ca orbul din evanghelia de azi. Nu vezi ce vede Dumnezeu. Nu înțelegi de ce a ales asta pentru tine. Sigur, cei care cred.
De restul nu vorbesc. Mi-am amintit cu mare precizie deși nu era locul și momentul, de începutul lunii iunie de acum doi ani. Ar fi trebuit să fie niște zile cu fericire. N-au fost. Dimpotrivă. În suferința acută ce a urmat tăcerii și chinului acelor zile nu pricepeam- așa cum a spus și preotul azi- de ce mi s-a întâmplat acel lucru. Răsuceam în minte, minut de minut de ce, de ce, de ce…
Răspunsurile vin mult mai târziu. De obicei când nu mai ai nevoie de ele. Dar tot atunci realizezi că ai fost salvat fără voia ta. Ai fost tras de păr brutal dintr-o situație în care ai fi suferit mult mai mult dacă rămâneai. Când situația e foarte grea, poate chiar toxică și tu nu ai deplina vedere asupra ei, încăpățânându-te să stai în ea no matter what, Dumnezeu își trimite îngerii și spune ”ajutați ființa aceasta- ea nu vede, nu știe, nu simte răul din spatele ei…”
Realizând acest lucru am mulțumit cu recunoștință adevărată, de data aceasta nu doar dintr-un sentiment inautentic, doar pentru că știam că așa trebuie. Nu, n-am fost pedepsită, cum credeam. Am fost efectiv salvată. Scoasă, brutal ce-i drept și cu mare durere- incomparabil cu ce s-ar fi întâmplat însă ulterior. Azi am priceput asta la modul autentic.
„Dumnezeu să-i binecuvânteze pe cei din inimă și din gînd…” a mai rostit preotul la pomeniri. Da, Doamne, Tu știi și inima și gândul meu! Binecuvîntează-i și-i pomenește!
semnepesuflet 