Arhive lunare: septembrie 2024

Pe mine mă șochează lucrurile contradictorii aflate între imagine și realitate, intenție și acțiune și alte asemenea.

Mi se pare cumva bizar, că o aparență care îți este servită, nu contează situația, o iei de bună, fără să ți pui nici cea mai mică dilemă/problemă că poate ascunde fix realul trucat și mușamalizat, agrementat și asezonat după placul EX tern

Am devenit de mult extrem de susceptibilă la orice tip de livrare a unor imagini ce par cumva artificiale sau contrafăcute. Dar apoi stau și mă gândesc că poate acei oameni de aceea se pozează așa sau agrează acea manieră de imortalizare pentru că ei înșiși sunt artificiali… sau nu asta- că doresc neapărat, ci că efectiv nu-și dau drumul, ei înșiși.

„Scrieți numele în apă cu sare și în viața te se vor întâmpla minuni” – ascult aseară pe youtube într-un playlist fără nici o legătură cu punctul de la care pornisem în audiție. „Este o metodă foarte simplă care ți va schimba viața, pe care o poți împărtăși prietenilor și familiei tale! Dar nu uita să dai like și subscribe pentru a fi la curent cu noutățile canalului nostru!”

Hai serios? mi se pare un contrast izbitor între intenție și acțiune. Sfaturi spirituale combinate cu alchimia rețelelor de socializare.

Îmi dă de gândit. Aș vrea să am o revelație în care God să-mi transmită să-i dau like și subscribe. Chestia e că i-am dat demult și nu știu dacă și-a mărit simțitor canalul datorită inițiativei mele.

Aberez probabil. În fine, am luat de patru zile o ghioacă mică de pisică ca să-i țină de urât mofturoasei mele mari cînd sunt plecată pentru mai mult timp.

Vara asta am urmărit-o pe o cameră și ea nu mă vedea. De cea mare, zic.

Îmi auzea doar vocea care-i făcea declarații și din drag mai rădea cîte o palmă camerei neștiind cu siguranță ce se petrece. Fata care a venit să aibă grijă de ea o ridica mereu. Camera, nu pisica.

Am realizat că e o pisică singură, așa că acum când m-am întors am decis să mi duc ideea la bun sfârșit.

Un mâț mic pentru tovărășie. Mâța, de fapt, mică este șchioapă de un picioruș. Așa s-a născut. Este foarte jucăușă, iubitoare și vioaie. O bucurie cu blană colorată. Asta mare n-o bagă în seamă, încă. O studiază constant dar e rezervată. Nu se lasă ușor. E matură și prețioasă. Cred că se vor înțelege finalmente dar trebuie avut răbdare. I-am băgat pe altcineva pe teritoriu. Să-mi fie rușine!

Mă doare să o văd cum țopăie cu cele 3 piciorușe bune și cel de-al patrulea incomplet. Dar apoi mă gândesc că așa s a născut și nu știe cum e să țopăi cu patru picioare. Ea e fericită că țopăie și cu alea trei. Tare mi-e dragă. Mi se pare metafora perfectă pentru gândurile mele.

Ce am sau nu am în plus? Pot fi fericită cu ce am? Sau cu ce n-am?

Cineva din exteriorul meu mă vede cam la fel cum mă uit eu la Nata…poate să-i fie milă de mine, să se înduioșeze sau să mă compătimească.

Habar n-am. Așa m-am născut. Sunt fericită așa cum știu și pot. Când sunt. Acum sunt. Pisica asta mi-a schimbat tot vibe-ul bad.

Like, subscribe sau follow life. As it is. Acum și pururea și-n vecii vecilor amin!

Redactez…ceva mai vechi, se simte după personajele pomenite dar foarte actual cumva- din 2011, oct.9 ora 3.16 min a.m

….lucruri mici si mari, despre valori-cele de mai demult, despre zambet si a sti sa-l folosesti, despre a sti sa spui multumesc si din cand in cand ”la multi ani” cuiva care stii ca- l merita, despre a sti sa raspunzi cand esti intrebat sau provocat si a nu lasa lucrurile sa treneze pentru ca nu te poti decide, si da, a te putea hotari atat in ceea ce e esential cat si ne-esential cum ar fi culoarea unei bluze ( nu piere lumea din asta), despre a asculta muzica (buna) si despre a o lasa sa te modeleze, despre carti si lumea pe care ti-o deschid ele, despre a sti sa scrii in limba ta corect ortografic, si despre liniste care e albastra ca si cerul, despre mirosul toamnei din gradinile arse si despre senzatia gerului de iarna sticlos ce- ti ingheata fiinta obligand-o sa se intoarca catre sine pentru a-si putea gasi caldura, despre a te iubi si pretui si a-ti acorda ce e mai bun(apoi o vor face si altii), despre a ignora idiotii si a le zambi superior, despre mirosul de Chanel 5 si despre cutia cu bijuterii (fara aur si Cartier neaparat) ce te asteapta cuminti dimineata si despre draperia care lasa cerul la vedere tot atunci pentru o noua zi,  cand te trezesti somnoros, despre prietena unui prieten de-al tau care face paine de casa si iubeste aluatul,  despre prieteni si pahare de vin baute impreuna si despre acea comuniune speciala intre voi, despre priviri intelegatoare si tacite in suferinta, despre semnificatia cuvantului ”dor”, despre cei care pleaca dintre noi si despre urma ramasa in suflet,despre lucrurile nespuse care dor altfel decat cuvantul ”dor”, despre alchimia secreta si nestiuta a coltisorului tau preferat din casa alcatuita din lucruri ce nu inseamna nimic pt altii – ce frumos sa ti vorbeasca doar tie…despre toate acestea in contrast izbitor cu:
stirile de la ora 17.00 si nebunia de la TV, Elena Udrea si Daniela Crudu, despre ultimul tip de Iphone fara care imi dau obstescul sfarsit daca nu-l am si apoi nu l stiu folosi, despre cum sa fiu VIP cand n-am nici o calitate esentiala pentru asta dar nici nu mi trebuie,  despre cum sa fiu vazut altfel decat gaunos cum ma presimt, despre mall-uri si haine inseriate multe si colorate, depre galagia de pretutindeni si despre obligativitatea de a ma distra in week- end ca am muncit toata saptamana, despre concedii exotice si poze demonstrative pe facebook ca eu sunt cel mai tare, despre muschi si lipsa de creier, despre silicoane si fake, despre cine as putea fi daca m-as asculta mai des si nu m-as cauta la party-uri tematice, intorcandu-ma mai trist decat cu identitatea imprumutata, despre comunicare si neputinta de-a o face real, despre dorinta si frica , despre frica de patul lui Procust unde ma asez oricum singur si fara nici un ajutor…despre exterior si atat de putin interior…