Arhive lunare: martie 2025

Am tot cochetat cu ideea unde voi scrie despre putere, Dumnezeu, avioane și cumva, pantofi stiletto. Că-n mintea mea le-am legat.

Și nu, nu poate fi nicicum ceva pentru orice ochi, deci erau excluse platforme publice. Nu că aici n-ar fi, dar e mai discret așa, nu-i pentru oricine.

Visele mele nu sunt pentru oricine, impresiile mele nu sunt pentru oricine. În concluzie, ce cred eu despre zborul cu avionul, despre meditația pe o zi senină cum a fost cea în care am revenit în țară, cum am asociat eu zborul cu puterea/extazul, efectiv cu Dumnezeu și pantofii stiletto și cu două piese favorite: Lost Gospel de la Madrugada și Resistance de la Muse. No, nu-i pentru oricine.

Am auzit oameni care povesteau ce frică le e când decolează avionul. Mie nu-mi e. Pentru mine e chiar orgasmatic, trebuie să recunosc treaba asta. Pentru că mi se pare a fi un act de cucerire. Nu-l execuți tu efectiv- zborul- dar ești părtaș. Atunci când avionul se desprinde de sol și se ridică oblic în aer, eu am sentimentul unei puteri infinite. Un mic dumnezeu încrezut fără motiv.

Gândurile mele, atunci, sunt de extremă fericire, asociate cu imaginile ce-mi provoacă bucurie necondiționată, din mintea mea. Una cu albastru din acela ca al cerului, cumva, rătăcită între tristeți și amintiri pierdute, care se resuscitează și o voce, interesant, inaudibilă care mă provoacă să sper în continuare, să găsesc motive de a crede, care se încăpățînează în ciuda oricăror vicisitudini exterioare ( și sunt, le simt și le știu) să spună…eu știu, știu că puteați, că încă puteți, nu-i nimic sfârșit, să zburați împreună…acolo e inima, sufletul, nu intervine rațiunea pentru că sunt fericită.

Ei și așa, pe o zi senină se văd munții, lacurile, câmpiile, nu sunt nori, e soare și ești aproape pe același jilț cu Dumnezeu. Il simți acolo, lângă tine, cum spune toate lucrurile acelea frumoase în care tu vrei să crezi, și chiar le crezi, pentru că el ți le susură prin inima din piept.

De sus nu există granițe, diferențe, pământul pare o chestie perfect democratică, la propriu, împărțit cu generozitate de Cel de Sus, tot ce e mic, meschin nu se vede…nu contează. Acum mă prind de ce ne iartă…pentru că de SUS se văd doar chestiile de anvergură, munții mari încremeniți în tăcere, grafica perfectă a câmpiilor arate pentru primăvară, cromatica ușor nebuloasă a aerului care îndulcește culorile ca-ntr-un sfumato subtil.

Și-n căști cântă Muse- Resistance. Asta i o piesă pe care o ascultam mult, eram obsedată de ea la începutul lunii decembrie acum 14 ani. Eu zic că e definiția perfectă a iubirii mele pierdute. Pe atunci nici idee n-aveam despre cum aveau să se desfășoare evenimentele. Ca la carte. Ca-n textul ala. Că nici atunci nu știam de ce mă trec fiorii pe șira spinării când o auzeam.

Ca-n ultimii ani importanți din viața mea, trec de la agitație la liniște. Muzica se schimbă și ea. Cântă The Lost Gospel de la Madrugada:

„Oh, Lord
When your heart beats within mine
Oh, mine
Am I in any way divine?
Or still twisted and unkind?
And low down…„

Trec din contemplare la lectură, un gest relativ ușor și care curge firesc…despre glamour, despre cum au apărut pantofii stiletto, temă perfectă pentru îndeletnicirea mea săptămânală la radio. Pantofii stiletto stau pe același nivel ca percepție a puterii personale cu zborul, avionul și implicit cu Dumnezeu care le organizează pe toate. Nu-i nici o blasfemie aici. Nimic din ceea ce există nu este fără voia sa. Inclusiv papucii aștia sexoși.

Eeh, ce zi! 1 Martie. A început cu block și delete în stânga și dreapta, pe post de mărțișoare. Tot felul de personaje dubioase pe toate părțile internetului ce se dădeau interesanți și profunzi. Să o scutească.

Chiar avea o problemă, că nu știa cum să perieze, înainte de gesturile astea radicale, profilurile sale. Îi lăsa că era bunuță și curioasă, iar apoi se trezea fulgerată de tot felul prostii, banalități, frustrări comune ale unor bărbați ratați sentimental, plângând în cușcă.

Pentru femei există vibratoare sofisticate, le zicea în gând iar pentru voi există ad labam. Acționați în consecință, mă băeț!

În fine. Întâmplările i-au produs o readucere în memorie, a unor vremuri, în care era altfel decât în prezent. Era o gagică care i-a dat drumul lui Marte, cum spunea o prietenă astroloagă. Ai Marte retrograd în astrogramă, trebuie să dai drumul la sex, dragă. Ce-i drept, ea nu prea îi dăduse drumul, nici lui Marte, și implicit nici sexului, că era o nevinovată nevastă timpurie cu un copil și multe obligații familiale.

Una dintre aventurile majore care avea să-i schimbe cursul vieții, nu doar amoroase ci și profesionale, s-a petrecut la finalul lui 2007. Dar n-a fost aventură, doar. A fost iubire. Cu muci și dramă cât cuprinde. N-a durat mult că erau foarte diferiți. Ea, mult prea sofisticată pentru el, el prea tânăr și copleșit. Acum când își amintea îi venea să râdă. Ce e sigur, este că avea atunci nevoie de asta, ca să iasă din conul de umbră al căzniciei.

După despărțire a început să facă tot ceea ce nu avusese curajul de-a face înainte. S-a înscris la doctorat, a început să predea- făcea naveta, era independentă, sexy și cu mulți iubiți.

Cumva reușise să dea drumul la chestia aia, la Martele ăla și la sex. Atunci, din nou, avea nevoie de acel tip de experiență- era cam pe la 39/40 de ani. Nu se plictisea deloc. Soțul ei, la fel cu cel al lui Anais Nin, a cărei literatură erotică atunci a prizat-o, nu știa ce să facă, și oricum nu cunoștea el prea multe, dar bănuia. Nu dorea să-l facă să sufere, dar a reușit. În chestii de astea, e foarte greu ca cineva să rămână impasibil sau de neatins. Și asta face parte din viață.

S-a amuzat teribil în acea parte a existenței, pentru că avea un profil fals pe un site de dating, pe care ajunsese întâmplător, printr-o invitație a unei amice de-a tatălui său. Pusese la profil- ce rău îi părea că nu o mai are, o poză cu picioarele ei lungi, de la talie în jos, cu portjartier și un corset negru sexy de dantelă. Nu știa cum, da ieșise mișto rău. Și-o făcuse singură, (poza :D) cu ceva săpunieră de pe vremea aia, că n-avea smart ca acum. Un fotograf o agățase acolo pe site, siderat de misterul din spatele imaginii. S-au întâlnit și în real life ulterior, dar au fost strict prieteni. Se minuna de cât de naturală era. Ei i se părea perfect normală, dar ce-i drept nu avea măsura femeilor întâlnite de el.

Păi da. Că dacă vezi o sulă, zicea ea, cum primea multe în mesaje de la tembeli frustrați, nu-i nici un mister. Nici daca vezi, direct, o zdă. Pentru femei, voia să spună. Atunci a descoperit multe despre ea. Marte era dezlegat dar și Mercur, că-i așeza la loc, prin cuvinte, în doi timpi și trei mișcări. Erau total lipsiți de imaginație, majoritatea începeau prin a-i propune să presteze un masaj la spate, sau, după caz, să-și imagineze chestii cu ea, la duș, sperând pueril și total nedezvoltat că o excită.

Fantasmele erotice din mintea masculilor, fie ei banali sau mai sofisticați, nu se potrivesc cu cele din mintea femeilor. Punct. Să nu cunoști chestia asta la o vârstă considerabilă e un minus, voia de multe ori să precizeze. Dar n-o făcea. Se amuza zicându-și că va merita cândva scrisă o carte.

În felul de a privi dragostea și sexul din perspectiva asiatică este o diferență majoră față de modul cum europeanul, mascul, Marte, săgeata cu aia în sus, vede făcutul de dragoste, la care-i și spune sex, ca să nu cumva să includă oareșce sentimente în mișcarea bielă/manivelă. Tâmpi, imaturi, egocentrici, cel mai adesea, bărbații europeni nu cunosc că femeia, care este mai greu de mulțumit la pat, este esențială în economia relației și a făcutului de amor, respectiv satisfacerea ei. Mai mult decât atât situarea dubioasă chiar și-n imaginație sau literatură, a unei potențiale iubite, amante, curve pe făgașul manierei de a reacționa într-o partidă de sex la modul yang, cu conotații masculine, nu poate dovedi decât yinul bărbatului care o vede așa. Nasol.

Monologul ei matinal în vreme ce-și amesteca laptele în cafea. Cafelația de dimineață.

Lucrurile au fost setate de God astfel că femeia receptează și bărbatul inițiază. Dacă femeia inițiază e mascul ca fire, te prinde ea de mă-nțelegi, te poate și cafti pe logica asta, te ține sub papuc și te condiționează, iar dacă bărbatul receptează, adică e fătălău, vorba Danei Budeanu- se văicărește perfect, pentru că e aflat în energia feminină, submisiv și frustrat pe alocuri. O femeie nu ar fi frustrată pentru că așa e setting -ul de sus. Inversarea locurilor aduce frustrări de ambele părți. Femeia aflată în energie masculină e frustrată că nu e iubită și probabil nici prea futută că na, l-a castrat pe partener.

Și-a pus cam mult lapte, constată în timp ce filosofează.

O prietenă bună de tot, de-a ei, i-a mărturisit la un moment dat, printre chicote de râs, că soțul din dotare crezuse că femeile urinează prin orificiul unde își plantează ei comoara. Asta ca să aibă cu toatele, deplina înțelegere a cam cât știu ei despre sensibilitățile femeilor în materie de sex, sau de cum le stau toate cele anatomic.

După toată aventura sa internautică cu profilul fals al Myrei, s-a ales cu material suficient pentru un roman erotic de anvergură, pe care nu-l va scrie niciodată, primo că nu se simțea Anais Nin, secundo că  Henry Miller-ul ei ipotetic a părăsit-o acum aproape trei ani fără vreun cuvânt și terzo- considera că s-a maturizat suficient ca să caute calitatea din toate punctele de vedere, iar dacă nu o are, caută roz bombonul, scula perfectă care nu se vaietă și te bucură.